În fiecare an de Sărbători ne adunăm în jurul meselor îmbelșugate alături de cei dragi nouă pe care poate nu i-am văzut de mult timp, pentru a ne bucura împreună de ultimele zile ale anului care stă să treacă. Mulți consideră acest lucru deja un obicei, dar, pentru alții acest obicei este o excepție, fiind un moment de care poate nu au avut niciodată parte.

Foarte mulți copii din România nu se pot bucura de magia Sărbătorilor din pricina condițiilor grele în care trăiesc, iar noi, OSTL împreună cu tine, cel care citești asta suntem pe cale să schimbăm asta.

Organizația Studențească "Traian Lalescu" împreună cu ATOR Banatul de munte demarează proiectul “Îngeri pentru îngeri”, un proiect care are ca scop ajutorarea copiilor în nevoie, cei care nu pot să se bucure de Sărbătorile pe care noi le considerăm o normalitate.

Alătura-te, ajută-i și demonstrează că toți merităm să avem parte de niște sărbători de iarnă frumoase. Fi tu îngerul care îi veghează și îndeplinește visul unui copil.

Link-ul unde se pot trimite donațiile : https://gogetfunding.com/ingeri-pentru-ingeri